„Părinte, vrem să ne căsătorim. Cât ne costă?”. Un REPORTAJ GÂNDUL CU CAMERA ASCUNSĂ dezvăluie cum negociază „oamenii Domnului”

Publicat: 02/03/2015, 08:41

Cum nu există o taxă fixată de Patriarhie pentru oficializarea cununiilor religioase, a botezurilor și a înmormântărilor, fiecare biserică își pune propriul tarif. Din acest motiv, prețurile diferă ca la afacerile imobiliare: mărimea bisericii, dotările ei și numărul de preoți cresc considerabil „taxele” pe care trebuie să le achite credincioșii ce beneficiază de aceste slujbe. Și pentru că este o afacere, la cele mai multe biserici trebuie achitat și un avans. De regulă, pentru avans se dă chitanță. Pentru restul sumei, facturarea rămâne la latitutudinea preotului.

„Una este o biserică mică, slujba o face un preot sau doi, alta e când sunt cinci preoți”

Adelina și Mihai vor să se căsătorească pe 3 octombrie, o dată la finalul sezonului de nunți. Au mers, prin urmare, alături de nașii Adrian și „Gabriela” – „Gabriela” fiind reporter gândul -, în căutarea bisericii perfecte. Au început cu Biserica Sf. Dumitru (video, mai sus), situată în zona Colentina. Acolo au avut un șoc: preotul le-a cerut 1.200 de lei, cu un avans de 600 de lei, nerambursabil.

„Sunt condiții, nu le îndeplinim, plecăm. Ne întoarcem când le îndeplinim. Contribuția pentru biserică este de 1.200 de lei, adică 12 milioane de lei vechi. Zic și așa, și așa, ca să se înțeleagă. În suma respectivă intră și corul”, spune părintele.

Întrebat de ce costă așa mult, explicația lui a venit numaidecât: cu cât e biserica mai mare, cu atât cheltuielile sunt mai mari, deci și prețul pentru cununia religioasă e mai mare.

„Una este o biserică mică, slujba o face un preot sau doi, alta e când sunt cinci preoți. Noi trebuie să asigurăm salariul pentru toți, începând de la omul de serviciu până la preotul paroh.[…] Dacă nu contabilizăm ceea ce primim de la credincioși, nu avem de unde să plătim. Noi, puțin câte puțin, de la fiecare strângem. Dacă dvs. căutați o biserică cu un preț mai mic, mergeți la o biserică mai mică. Vreți biserica mare cu slujitori și așa, că sunt oameni care caută anumite treburi…”, explică preotul.

„200, 300, 400…”

Adelina, Mihai, Gabriela și Adrian au mers mai departe, până la biserica Sf. Ioan Botezătorul, în apropierea parcului Plumbuita. Acolo nu l-au găsit pe preot, însă un domn binevoitor le-a deschis ușa bisericii.

„Dom`le, aici slujba e frumoasă. Sfânta Taină e cea mai importantă! Vouă să vă placă și să fiți fericiți! Nu e încă pictată, că e scump, până-n toamnă ajungem cam la jumătate…dar Taina e cea care contează!”, spune domnul, parcă lăudându-și marfa.

„Și cam cât costă nunta aici?”, întrebăm noi, în șoaptă. „200, 300, 400…”, zice el, dând ușor din cap.”Euro?”, întreabă nașa.

„Lei, doamnă, lei! Dar eu nu știu nimic! Vorbiți cu părintele, eu doar așa, ce-am mai văzut…Dar eu nu știu nimic!”, încheie domnul binevoitor discuția.

La biserica din lemn

În Sâmbăta Morților e greu să găsești preoți liberi pentru discuții. Așa că, după ce au nimerit la o înmormântare, două botezuri și alte două biserici goale, mirii și nașii au poposit la o frumoasă biserică din lemn, răsărită în Balta Albă, în parcul Gheorghe Petrașcu.

Pe dinafară, o imagine idilică. Aveai impresia c-ai ajuns într-un vârf de munte. Intri în biserică, iar muzica religioasă auzită pe fundal îți adâncește sentimentul că ești departe. Aproape că te convinge să alegi biserica Sf. Ioan Iacob-Hozevitul pentru cununia religioasă.

Ajunși în fața părintelui, viitoarea nașă întreabă care ar fi condițiile pentru o cununie religioasă. „Vă interesează câți bani, că aici ar fi problema”, răspunde preotul, foarte direct.

„La noi, ca să-i ușurăm un pic pe nași, se procedează în felul următor: tinerii miri vin și plătesc 300 de lei contribuție, iar nașii 300 de lei la sfârșitul cununiei”, continuă el. Dacă doresc mirii, pot veni și doi cântăreți, în loc de cor.

Video: Gândul.info

Următoarea oprire a fost la Biserica Sf. Mercurie, din zona Potcoava, bulevardul Constantin Brâncuși. Aici, preotul gata de plecare, cu cheile de la mașină în mână. „Dacă veneați cu un minut mai târziu….”, îi dojenește el pe musafiri.

Data de 3 octombrie e aproape plină, doar două locuri libere. De altfel, biserica este una mare, cu o curte spațioasă și multă verdeață. Prețul este aproape fix. Adică mirii trebuie să plătească un avans de 300 de lei, când se face programarea, totul pe chitanță, iar după cununia religioasă e treaba nașilor. „300, 400 de lei…vedem după. Păi eu nu-s SRL”, spune părintele, scurt.

Video: Gândul.info

Preoții fără preț

Deși poate pare greu de crezut, există și biserici unde preoții nu cer niciun fel de contribuție, asta deși sunt poziționate în zone semi-centrale.

Primul exemplu este chiar în zona Universitate, lângă Facultatea de Arhitectură, la Biserica Sf. Nicolae. Aici, preotul și diaconul sunt ambii tineri și reușesc să-i cucerească pe enoriași mai ales prin predicile pe care le țin după slujbă. Biserica e micuță, dar foarte îngrijită și frumos pictată.

Iar „doamna de la lumânări” te ajută cu toate informațiile. „Aici, corul este 300 de lei, pe care îl plătiți la mine, iar la părinte dați ce doriți”. Scurt.

Și din poveștile altor tineri căsătoriți, la respectivul lăcaș de cult, preotul refuză orice plată din partea nașilor.

Video: Gândul.info

Tot în zona Lacului Tei se află, în spatele unor blocuri, și Biserica Sf. Treime din Tei. La fel de îngrijită ca cea de la Universitate și cam la fel de micuță. Aici, preotul este foarte direct: „La mine nu există preț. Dacă vreți cor, pot chema trei-patru băieți de la Teologie care cântă frumos, pe care îi plătiți dumneavoastră cu 50-100 de lei fiecare”, ne-a spus părintele.

La final, „dați cât vreți. La noi nu e preț”.

Poziția Patriarhiei

Contactat de gândul, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica, a afirmat că taxele pentru cununie și botez sunt stabilite de consiliul parohial al fiecărei bisericii în parte, iar cuantumul lor depinde de nevoile și activitățile pe care parohia respectivă le are, fiind diferite de la o zonă la alta. „La fiecare parohie, Consiliul Parohial, care este format din reprezentanți ai parohiei, stabilește cuantumul contribuțiilor benevole la serviciile religioase – vorbim de botezuri și cununii. Acestea sunt stabilite de Consiliul Parohial și reprezintă una din sursele de venituri pentru bugetul parohiei. Aceasta nu înseamnă că dacă nu există un caz social acestea nu se oficiază gratuit sau dacă cineva dorește să ofere mai puțin nu se acceptă oficierea serviciului religios”, a afirmat părintele Constantin Stoica.

Acesta a făcut și o comparație cu țările nordice sau Germania, unde credincioșii care nu își plătesc taxele către biserică nu beneficiază de niciun serviciu religios.

„Noi trebuie să înțelegem că lăcașurile de cult sunt întreținute din donațiile credincioșilor. Aceste donații se fac la Sfânta Liturghie și la serviciile religioase, în principal. O altă sursă de venit o reprezintă vânzarea de lumănări, carte bisericească, obiecte religioase la pangarul fiecărei biserici. Acestea sunt cele trei surse de venit ale bisericii. Toate aceste resurse financiare sunt folosite la completarea salariului personalului deservent, pentru că de la bugetul de stat nu se primește decât un sprijin financiar care reprezintă circa 60% din salariul unui preot, iar salariul unui preot este comparabil cu cel al unui profesor din învățământul gimnazial. Mai sunt folosite la plata impozitelor și CAS-urilor pe salarii. De asemenea, acești bani sunt folosiți pentru plata utilităților și întreținerea bisericii. Mai mult decât atât este și activitatea socială și educațională. De exemplu, dacă o parohie are pe lângă, așa cum au multe acum, un așezământ pentru vârstnici, o mare parte din cheltuieli sunt acoperite din donații. La fel și în cazul after school-urilor pe care le au unele biserici”, a explicat reprezentantul BOR.

Părintele Constantin Stoica a vorbit și despre existența în marile orașe a „bisericilor de cununii” în care sunt solicitate „cununii cu fast”. „Se cere cor cu 20 – 30 de persoane, de exemplu. Și de aici apar contribuțiile acestea mai mari, pentru că trebuie acoperită plata membrilor corului respectiv. Aici se fac și programări cu un an înainte. Repet, aceasta nu înseamnă că nu sunt onorate cazurile sociale”, a mai precizat acesta.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a afirmat, în continuare, că în special în zonele rurale enoriașii plătesc o contribuție anuală la biserică în baza căreia le sunt asigurate toate serviciile religioase solicitate pe parcursul întregului an. „În București nu există această contribuție anuală de susținere a bisericii de către comunități”, a mai spus părintele Constantin Stoica, susținând că pentru toate contribuțiile se eliberează chitanță înregistrată în registrul de botezuri și cununii al parohiei. „Acești bani nu intră în buzunarele preoților, ci în bugetul parohiilor. Există parohii, unde cuantumul contribuțiilor pentru servicii religioase este lăsat la latitudinea celor care le solicită”, a mai precizat el.

Cu cât a finanțat Guvernul Bisericile în 2014

Bisericile au primit în 2014, anul electoral în care au avut loc alegerile prezidențiale și cele europarlamentare, aproape 130 milioane lei, prin bugetul de stat, rectificări bugetare și alte acte, suma fiind de aproape patru ori mai mare decât anul precedent. În intervalul 2012-2013, Guvernul a alocat pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult 64,2 milioane lei, respectiv 35 milioane lei.

Anii electorali au fost întodeauna mană cerească pentru Biserică. Anul trecut, Guvernul a alocat aproape 130 milioane lei pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult. Comparativ, o sumă mai mare a fost acordată de Guvern, pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult, în 2008, an de asemenea electoral, în perioada Cabinetului Tăriceanu, când fondurile alocate cu această destinație s-au ridicat la 266,6 milioane lei.

Din suma totală de aproape 130 milioane lei alocată anul trecut, Biserica Ortodoxă Română a primit 109,7 milioane lei, sumă care acoperă și salariile personalului clerical și neclerical.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Numerologia anului de naștere al lui Călin Georgescu. Ce i-au prezis astrele
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Ce se întâmplă dacă nu se renumără toate voturile până vineri la ora 14.00. Augustin...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Trei persoane și-au pierdut viața într-un accident cumplit pe DN 26, în Galați! Traficul rutier...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu, ELIMINAT?! Anunț acum câteva minute: Am primit fotografiile
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Un studiu major vrea să afle dacă supraviețuitorii cancerului sunt „super-oameni”